VIDEO: Interpretul de muzică populară, Tiberiu Ceia, distins cu titlul de cetățean de onoare al Timișoarei

Tiberiu Ceia

https://www.youtube.com/watch?v=TxunbYuFrZ8&feature=youtu.be

Artistul de muzică populară, Tiberiu Ceia, a primit astăzi titlul de cetățean de onoare al Municipiului Timișoara. Evenimentul a avut loc în clădirea Rectoratului Politehnicii, iar decernarea acestuia a fost înmânată de primarul Nicolae Robu.

Tiberiu Ceia s-a născut la data de 16 iulie 1940 în Timișoara. Încă de la frageda vârstă de cinci ani, artistul a început să cânte prin casă odată cu muzica Ioanei Radu și a Mariei Lătărețu, în timp ce acestea erau difuzate la radio. La 5 ani, la Grădina Capitol din Timișoara, Tiberiu Ceia a cântat “Cruce albă de mesteacăn”, cântec învățat de la tatăl său.

Debutul său oficial a avut loc în anul 1967, pe scena Operei din Timișoara.Tiberiu Ceia a plecat la drum alături de ansamblul Doina Oltului sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan. Pentru muzică, în 1978 și-a abandonat cariera de profesor de Literatura română. A lansat numeroase piese, cel mai îndrăgit dintre ele, “Frumoasă-i vecina noastră”. “Țin cont de ziua în care mi s-a acordat, pentru că a fost de ziua orașului meu drag. Emoția a fost cu atât mai puternică, pentru că în 1943, în acest loc, în Rectoratul Politehnicii, socrul meu a înființat CEC-ul. (…) Sunt născut în Mehala. <<Tot Banatu-i fruncea, dar Mehala e capitala>>. Aceasta a curs într-o vorbă a oamenilor veniți de la țară, care au venit cu cântecele lor în Mehala, de unde eu am învățat cântecul popular”, transmite artistul Tiberiu Ceia.

La evenimentul dedicat Zilei Timișoarei au participat și oaspeți veniți din orașele cu care Timișoara este înfrățit.

cetatean onoare Tiberiu Ceia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here