Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a ieșit învingătoare în ancheta pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii aprilie în circuitul profesionist feminin, anunță site-ul WTA.

Monica Niculescu s-a impus cu un procentaj covârșitor de 79%, devansându-le pe Angelique Kerber (9%), Sara Errani (5%), Laura Siegemund (5%) și Caroline Garcia (2%) în ancheta bazată pe voturile internauților.

Niculescu a candidat cu o fază reușită în meciul cu Petra Kvitova (Cehia), la Stuttgart, la scorul de 3-1 în favoarea româncei. Monica a finalizat un schimb disputat cu o lovitură de backhand în lung de linie.

Monica Niculescu a fost învinsă de Petra Kvitova cu 2-6, 7-6 (5), 6-2, pe 21 aprilie, în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 693.900 dolari, după ce a ratat trei mingi de meci.

De menționat că Monica Niculescu a fost de partea cealaltă a fileului la faza cu care Agnieszka Radwanska a câștigat ancheta pentru lovitura lunii martie în circuitul WTA, la Miami. Celelalte laureate ale anului au fost Caroline Wozniacki (ianuarie) și Agnieszka Radwanska (februarie).

Articolul precedentSocial-democrații au lipit azi noapte primele afișe pe panourile din fața Primăriei
Articolul următorTreisute de vitezomani amendați de polițiști în patru zile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.