VIDEO: Prima închidere percutană a unui defect septal atrial a fost tratată la o clinică din vestul țării

operatie

Intervenție chirugicală în premieră la Timișoara! Prima închidere percutană a unui defect septal atrial a fost tratată la o clinică din vestul țării.

Echipa de chirurgi a Clinicii Cardiotim a realizat cu succes prima intervenţie de închidere percutană a unui defect septal atrial, la o pacientă de 39 de ani. Intervenţia a fost efetuată la începutul lunii iulie de dr. Milovan Slovenski (Cardiotim), în colaborare cu dr. Igor Nedelciuc (Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi), dr. Dan Gavrilescu şi prof. dr. Adina Ionac (Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara).

Potrivit medicului Milovan Slovenski, închiderea percutană reprezintă metoda de elecție pentru tratamentul majorității defectelor septale interatriale, datorită caracterului minim invaziv, a eficienței ridicate, respectiv a ratei extrem de scăzute a complicațiilor. Acesta este o malformație cardiacă congenitală în care există o comunicare anormală între cele două atrii, iar de aici apar anumite simptome. Afecțiunea apare din naștere, ea își poate face simțită prezența poate la 12, la 15 ani sau mai târziu.

medic Milovan S.

Procedura s-a desfășurat sub anestezie locală, pacienta fiind externată după 24 ore. „Această boala apare mai ales dacă mama a suferit o infecție virală în timpul sarcinii. Datorită acestei infecții virale poate să apara tulburarea de embriogeneză și să apară comunicarea între cele două atrii. Pacientul acuză lipsa de aer în timpul efortului, oboseală. (…) Este o tehnică relativ simplă. Se traversează defectul septal interatrial cu un cateter. Apoi se introduce un balon de măsurare, pentru a știi ce dispozitiv implantăm”, spune Milovan Slovenski, medic primar cardiologie intervențională.

operatie

operatie Tm

operatie

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here