https://www.youtube.com/watch?v=xCzKWw2i38o&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=qdplvom8cWs&feature=youtu.be
Vești bune pentru șoferi! S-a deschis autostrada Arad – Nădlac. Astfel că de astăzi, din România se va putea trece pe autostradă spre vestul Europei.
Autostrada Nădlac-Arad are o lungime de 38 kilometri, iar CNADNR a deschis circulaţiei 10 kilometri cuprinşi între Pecica şi Arad. Noul punct de frontieră, Nădlac II, va lega România şi Ungaria prin interconectarea autostrăzilor A1 şi M43, între localităţile Nădlac (România) şi Csanadpalota (Ungaria). Totodată, se va deschide şi segmentul de autostradă din Ungaria, cuprins între frontieră şi Mako. Aceasta va facilita atât traficul internaţional de persoane, cât şi traficul internaţional de mărfuri, introducând, totodată, şi o limită de greutate de 7,5 tone în privinţa traficului prin punctul de la Nădlac – Nagylak.
Victor Ponta, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica şi vicepremierul Ungariei au fost prezenţi azi la inaugurarea celui de-al doilea tronson al autostrăzii Nădlac-Arad şi a noului punct de control de la graniţă, prin care se va face legătura cu autostrada din ţara vecină. Premierul a venit în cârje la eveniment.“Acest proiect de infrastructura a fost realizat din fonduri europene. Dupa 2012, după ce s-a făcut licitația s-a adjudecat proiectul, a fost realizat de către constructor. De azi, prima dată în istoria noastră, suntem conectați prin autostradă de UE. În sfârșit după 20 de ani se fac lucruri concrete pentru infrastructura din România. De ieri avem semnat un contract de 12 miliarde pentru infrastructură”, spune premierul României,Victor Ponta.
Panglica noii frontiere nu a fost tăiată de premierul Victor Ponta din partea României, ci de ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
Suprafaţa punctului Nădlac II este de 22 de hectare şi este complet supravegheată video. De asemenea, camerele instalate la cabinele de control identifică automat numerele de înmatriculare ale maşinilor, iar programele informatice afişează dacă maşinile sunt furate sau dacă au vigneta plătită.
Din cele zece benzi de pe fiecare sens, patru sunt pentru autoturisme, patru sunt pentru automarfare, nefiind inclus transportul de mărfuri ce trebuie controlate fitosanitar şi veterinar şi transportul de mărfuri periculoase, iar două sunt pentru autocare. Pentru traficul greu vor exista patru cântare, două pe fiecare sens de circulaţie. Parcarea de pe sensul de ieşire din ţară are 107 locuri pentru camioane.
Autostrada Nădlac – Arad este parte integrantă din “PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL TRANSPORT 2007-2013” şi face parte din coridorul PAN-EUROPEAN IV.
Valoarea totală a proiectului, în conformitate cu prevederile actului adiţional nr.2 la Contractul de Finanţare 83/21.10.2011, este de 1.179.315.681,83 lei, din care valoarea eligibilă este de 787.885.892,24 lei. Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune este de 669.703.008,40lei (85% din valoarea eligibila), diferenţa fiind asigurată de Guvernul României (de la bugetul de stat).