Vineri, ziua porților deschise la Stația de tratare a apei Bega

 statie de epurare a apei

Ziua Mondială a Apei, eveniment inițiat de Organizația Națiunilor Unite în anul 1993, va fi celebrată și în acest an de Aquatim, vineri. Cu aceast prilej, societatea deschide porțile celei mai mari stații de tratare a apei din Timișoara, Stația de tratare a apei Bega, între orele 9-14 și îi invită pe timișoreni să descopere procesul de tratare a apei de la robinet.

Vizitatorii vor fi conduși în turul stației de Aquaghizi, specialiști în tratarea apei, iar cei mici vor fi întâmpinați de celebrele mascote Robi și Clara.

Evenimentul este cunoscut de către timișoreni, mai ales de unitățile de învățământ din oraș, dar și din localitățile din împrejurimi, care participă, anual, în număr foarte mare. Anul acesta, peste 450 de elevi și studenți de la 8 unități de învățământ primar și superior din Timișoara, Chișoda și Șandra și-au exprimat deja dorința să celebreze Ziua Mondială a Apei alături de Aquatim.

Staţia de tratare Bega asigură două treimi din necesarul de apă al oraşului şi funcţionează cu tehnologii şi echipamente moderne. Peste 80% din procese sunt controlate automat, pe calculator. Apa furnizată de stație oraşului este controlată continuu, în fiecare zi se fac sute de analize pentru verificarea parametrilor de calitate, înainte de distribuția în reţea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here