Vinuri, șampanie și distilate, expuse spre vânzare la Timișoara. Se pregătește Salonul Internațional de Vinuri Vinvest

0
32

Timișorenii care sunt în căutarea unui vin bun pe care să-l pună pe masa de Paște sunt așteptați să treacă pragul Salonului Internațional de Vinuri VINVEST. Evenimentul are loc, în perioada 30 martie – 1 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. În total, 300 de sortimente de vin, unele în premieră națională, vor fi expuse și degustate în cadrul celui mai mare salon de vinuri din vestul țării.

Ediția din acest an a VINVEST se va desfășura în cinstea Centenarului Marii Uniri, astfel că Timişoara se va transforma într-o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice, iar cu soiurile româneşti se vor înfrăţi şi producătorii din Republica Moldova şi tările vecine.

Desfăşurat în acest an sub motto-ul „Identitatea vinului românesc”, programul salonului include diferite acţiuni ce au menirea de a accentua bogăţia sectorului viticol naţional: o expozitie inedită ad hoc cu 100 de sticle de vin, simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor și literaturii, şi multe altele.

În cadrul ediției din acest an a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST vom putea vedea noutățile anului 2018. Ca și noutăți, în acest an al Centenarului vor fi cramele noi care vin cu noutățile pe piața de vest, sunt 30 de producători din toate regiunile viticole ale țării. Avem lansări de vinuri de la fiecare producător din salon”, a declarat, astăzi, Lucia Pîrvu, directorul VINVEST.

Cei interesați să participe la VINVEST 2018 sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 25 de lei, sumă pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din salon.

Vizitatorii sunt așteptați cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru sau produse bio.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here