Vor clocoti ceaunele la Buziaș

festival-papricas-vin-buzias-parc

Vor curge râuri de vin roșu și alb din butoaie, ceaunele vor clocoti la foc de lemn, grătarele vor sfârâi sub greutatea fripturilor gustoase în acest weekend. Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Papricașului și Vinului va debuta la Buziaș.

Devenită deja o tradiție, manifestarea organizată de Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș va avea loc în 10 și 11 octombrie, în parcul stațiunii. Bucătarii se vor întrece în preparea celor mai bune mâncăruri. Ca în fiecare an, în afara preparatelor culinare și a vinului, iubitorii de folclor vor avea parte de surprize. Invitați speciali ai acestei ediții sunt membri formației Kud Mladost Krepolin din Serbia.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, la ora 13. În această zi vor urca pe scena din centrul stațiunii, printre alții, Elena Jurjescu, Codruța Măgurean, Iasmina Velescu sau ansamblurile „Hora Timișului”, „Boldureanca”, „Plavi Deli” și multe altele. A doua zi va avea loc concursul pentru cel mai bun papricaș. Ceaunele vor fierbe la foc mic între orele 9 și 13.  Premierea câștigătorilor va fi la ora13.30.

În ultima zi, duminică, pe scenă vor urca Tiberiu Ceia, Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbravă, Cornelia Lupulescu sau ansamblurile „Bănățeana”, „Izvorașul” din Buziaș, „Pusta Banatului” din Timișoara.

(Sursa foto: www.redesteptarea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here