Atenție, călători! CFR informează că începând cu data de 27 martie 2016, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară. Astfel, ora 03.00 va fi ora 04.00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor.
Mai exact, trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 26/27 martie, la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.nTrenurile de călători aflate în circulație după ora 03.00, care devine ora 04.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
Potrivit reprezentanților CFR Călători, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din Mersul de tren în vigoare.
Înainte de călătorie, pasagerilor li se recomandă să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Mai multe informații se găsesc pe pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.