Vreme rea în Timiş: Vânt puternic și ploi moderate cantitativ!

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt puternic pentru județul Timiş și o informare meteo de ploi moderate cantitativ, valabilă la nivelul întregii țări.

Codul galben de vânt intră în vigoare începând de miercuri, 03 noiembrie de la ora 20:00 și este valabil până joi seara la ora 23:00.

Potrivit meteorologilor, În intervalul menționat, în zona Carpaților Meridionali și Occidentali vor fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 60…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi și în județul Caraș-Severin, iar din a doua parte a nopții de miercuri spre joi (03 / 04 noiembrie), treptat vântul se va intensifica și în județele Timiș, Arad și Bihor, cu rafale de 55…70 km/h”, transmite ANM, care mai informează că pe parcursul zilei de joi intensificări temporare ale vântului vor fi local în nordul, centrul și estul țării, cu viteze de 45…55 km/h.

Începând de joi, 04 noiembrie de la ora 20:00 va intra în vigoare o informare meteo de ploi însemnate cantitativ, valabilă până sâmbătă dimineața, la ora 10:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here