Vremea se va răci treptat, devenind geroasă în a doua parte a săptămânii, când se vor înregistra ninsori, iar temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între -13 şi -3 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de până la -22 de grade, anunţă Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vor fi precipitaţii, dar slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare pe arii restrânse marţi, în regiunile intracarpatice şi la munte şi doar cu totul izolat în rest, pentru ca pe parcursul zilei de miercuri acestea să se semnaleze mai ales în zonele de munte, tot pe arii restrânse şi mixte în rest. Vor fi condiţii de polei, în special în zonele joase de relief din Centru, Sud şi Est, iar la începutul intervalului va fi ceaţă.

Joi vor apărea modificări semnificative ale vremii atât sub aspect termic cât şi al precipitaţiilor. Vremea va deveni geroasă noaptea, îndeosebi în jumătatea de nord a ţării. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ninge, în general slab cantitativ ziua, local în partea de Nord, Vest şi la munte şi doar izolat în rest. Noaptea, ninsorile vor fi semnalate în partea de Sud şi de Sud-Est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului, cu precădere în regiunile estice şi în zona de munte înaltă, unde zăpada va fi spulberată şi viscolită. În orele amiezii sunt aşteptate temperaturi maxime cuprinse între -2 şi 7 grade, în timp ce minimele, în scădere accentuată faţă de nopţile precedente, se vor situa între -15 şi -5 grade.

Pe parcursul zilei de vineri, procesul de răcire a vremii va continua şi chiar se va accentua, vremea devenind geroasă mai ales în partea de Vest, de Centru şi de Nord a ţării. În regiunile intracarpatice, dar şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, vor fi înnorări în cea mai mare parte a intervalului. Local şi temporar va ninge, iar în zona Moldovei, a Dobrogei şi în Zona Bărăganului, precum şi la munte, vântul va prezenta intensificări, viscolind şi spulberând zăpada.

Articolul precedentPaisprezece tramvaie Armonia recepționate în 2016 de către autoritățile locale
Articolul următorPlanul de acțiune pentru pregătirea Președinției României la Consiliul UE, aprobat de Guvern

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.