Wizz Air leaga Timisoara de Tel Aviv!

0
39

Aeroportul Internațional Timișoara are de vineri, 3 noiembrie, cursă directă spre Tel Aviv. Timișoara a devenit cel de-al cincilea aeroport din România cu zboruri directe către Tel Aviv, operate de către Wizz Air. Cursa Timișoara – Tel Aviv și retur este disponibilă în fiecare zi de luni și vineri.

Inaugurarea cursei spre Tel Aviv este un moment important în istoria Aeroportului Internaţional Timişoara, fiind în prezent, singura cursă aeriană regulată spre o destinaţie din afara Europei. Considerăm că această nouă destinaţie operată de compania aeriană întăreşte relaţiile cu partenerii noştri de la Wizzair, oferind 16 destinaţii directe de la/la Aeroportul Internaţional Timişoara, un aeroport eficient şi sigur, aflat în proces de dezvoltare. Această destinaţie va dezvolta legăturile istorice pe care zona Banatului le are cu statul Israel, din punct de vedere turistic şi din punct de vedere economic cât şi datorită unei comunităţi numeroase ai unor cetăţeni israelieni originari din România, precum şi a celor care au efectuat studii universitare în Timişoara”, spune directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu.

Pasagerii dornici să descopere această destinaţie populară de vacanţă, aflată pe coasta Israelului îşi pot rezerva deja bilete pe wizzair.com, cu prețuri pornind de la doar 129 de lei.

Ne bucurăm să fim primii care deschidem o rută în exteriorul Europei pentru pasagerii din Timișoara. Noul zbor dintre Timişoara şi Tel Aviv este operat cu două frecvențe săptămânale, oferind un program perfect călătorilor din Timișoara pentru a descoperi una dintre cele mai populare destinații de vacanță, istoria fascinantă a oraşului Tel Aviv, a împrejurimilor acestuia, dar şi plajele însorite, la preţuri scăzute începând de la 129 lei. Wizz Air, liderul pieţei aeriene din România, va continua să extindă reţeaua de rute prin practicarea celor mai mici preţuri pentru pasageri, dar în acelaşi timp şi prin oferirea unui experiențe excelente de călătorie. Echipajul nostru abia aşteaptă să îi întâmpine pe pasageri la bordul flotei Wizz, cea mai tânără din Europa!”, spune Sorina Ratz, Wizz Air Communications Manager.

O dată cu deschiderea rutei către Tel Aviv, pasagerii din Timişoara se pot bucura acum de 16 destinaţii spre opt ţări, disponibile în reţeaua Wizz de preţuri scăzute, inclusiv popularele rute spre Bruxelles Charleroi, Madrid, Eindhoven şi Munchen Memmingen. Wizz caută să ofere cele mai mici tarife posibil şi propune bilete de la 39 lei din Timişoara, subliniind încă o dată angajamentul său de a democratiza călătoriile aeriene în România şi de a stimula în continuare turismul şi relaţiile de afaceri între ţări.

Tel Aviv este acum disponibil de pe cinci aeroporturi din România, inclusiv din Cluj-Napoca, Iaşi sau Craiova. Începând din 18 septembrie ruta la preţ scăzut Bucureşti – Tel Aviv este zilnică.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here