Zbori din Timișoara? – Reguli de securitate din aeroporturi internaționale pe care TREBUIE să le știi!

Spread the love

Din ce în ce mai multe persoane aleg să zboare din aeroportul din Timișoara, acesta oferind tot mai multe curse. Față de anul 2018, în 2019 numărul de pasageri a crescut cu 5,1%. Asta înseamnă că, în viitor, este posibil ca această cifră să fie chiar mai ridicată. Totuși, decolarea dintr-un aeroport înseamnă aterizarea în altul. Multe persoane sunt surprinse să descopere reguli de securitate diferite în cel în care ajung. Care sunt câteva norme speciale de care ar trebui să ții cont?

Top 3 țări cu legi foarte riguroase în aeroport

  1. În Israel, vei fi supus unui „interogatoriu”

Dacă te-ai hotărât să faci un pelerinaj în Israel, trebuie să știi că aeroporturile din această țară au unele dintre cele mai stricte reguli de securitate. La ce să te aștepți? Ei bine, bagajele vor fi scanate și puse în camere de decompresie, pentru a se detecta orice tip de explozibil. Fiecare pasager care zboară cu linia aeriană națională va fi supus unui interviu înainte de îmbarcare. Niciun pasager nu poate trece peste acest pas, iar cei străini trebuie să răspundă la un număr mai mare de întrebări. 

  1. În Statele Unite, trebuie să te descalți în aeroport

Mulți dintre cei care au zburat în State până acum sunt familiarizați cu procedurile pe care trebuie să le parcurgă pentru a se putea îmbarca. În primul rând, va trebui să arăți un act cu fotografia ta pentru identificare și un pașaport. Apoi, bagajul tău va fi scanat. Înainte, va trebui să îți scoți laptopul afară și să te asiguri că ai separat lichidele de restul obiectelor, într-o pungă de plastic transparentă. Tu vei fi scanat de un detector de metale sau un scanner corporal. Din acest motiv, va trebui să îți scoți cureaua și pantofii. Acest lucru este necesar, întrucât încălțămintea poate conține metale ce ar putea alerta inutil sistemul de securitate. 

  1. În Brazilia, se practică furtul în aeroport

La fel ca alte țări, și Brazilia are reguli stricte de securitate în aeroporturi. Totuși, cea mai mare problemă nu are legătură cu siguranța în aer, ci cu cea din interiorul clădirii. Se pare că un număr din ce în ce mai mare de hoți cauzează daune însemnate pasagerilor. Aceștia fură gențile lor, profitând de momente de neatenție. Pot fi și destul de periculoși, deoarece lucrează în echipe. Unul dintre ei va distrage victima, în timp ce celălalt va fura geanta. Faptul de a fi foarte atent la bagajul tău este una dintre cele mai importante măsuri de siguranță pe care trebuie să o iei atunci când aterizezi sau decolezi dintr-un aeroport brazilian. 

Acestea sunt doar trei exemple care arată că până și în aeroporturi lucrurile pot sta diferit de la o țară la alta. Dacă ai de gând să mergi peste hotare anul acesta, asigură-te că ești conștient de regulile impuse de anumite națiuni pentru a nu avea probleme și a putea călători fără evenimente neplăcute. Aeroportul din Timișoara este gata să primească cât mai mulți pasageri. 

 

 Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here