Zeci de companii de top și mii de locuri de muncă la Casa Tineretului

Persoanele în căutarea unui job au depus ieri CV-ul la AJOFM. Peste 24.000 de locuri de muncă au fost oferite la Bursa generală a locurilor de muncă, în ţaraă. Acţiunea s-a adresat tuturor persoanelor aflate în căutarea unei slujbe şi celor care doresc să se reorienteze profesional spre meserii care sunt mai căutate.

La Timişoara, Bursa locurilor de muncă a avut loc la Casa Tineretului. Astfel, din cei 1.517 participanţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă, 1.178 au fost selectaţi în vederea încadrării în muncă.

Cele mai mari șanse să își găsească un loc de muncă le au și de această dată, cei cu studii medii. Aproape 70 de firme din Timiș au pus la dispoziţia celor interesaţi 1.500 de locuri de muncă. Cele mai multe joburi au fost în domeniile Comerț, Transporturi și Producție. În privința celor cu studii superioare, agajatorii vin în sprijinul lor cu locuri de muncă în domeniul IT și Inginerie de toate tipurile. Evenimentul este parte a acţiunilor întreprinse de Rețeaua Serviciilor Publice de Ocupare din Uniunea Europeană, iar obiectivul este de a realiza un contact cu un număr cât mai mare de angajatori, de a întreține un dialog între Serviciile Publice de Ocupare și de a crește gradul de conștientizare a problemelor legate de ocuparea forței de muncă.

Acţiunea a fost organizată în cadrul târgului de job-uri organizat de AJOFM cu ocazia Zilei Europene ale Angajatorilor.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here