Alarma s-a dat nnaptea trecută, la Reşiţa. Prin 112 a fost anunţat un incendiu ce a izbucnit într-un apartament la etajul şase al unui bloc.

Azi noapte, în jurul orei 01:15, în urma unui apel primit prin SNUAU 112, două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Reșița s-au deplasat de urgență pe str. Tineretului din Reșița, unde a izbucnit un incendiu, la etajul 6 al unui bloc de locuințe. Incendiul se manifesta cu flacără în 2 încăperi ale locuinței și a distrus mobilier și materiale textile în valoare estimată la 1500 lei”, spun cei de la ISU Caraş-Severin.

Aproximativ 30 de persoane, din apartamentele de la etajele inferioare și superioare, au fost evacuate, iar proprietarul locuinței a fost transportat la spital de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, în urma intoxicării cu monoxid de carbon.

În câteva minute de la momentul sosirii la locul intervenției, incendiul a fost localizat și s-a împiedicat propagarea la apartamentele vecine, valoarea bunurilor salvate ridicându-se la 100.000 lei.

Incendiul se pare că a izbucnit în urma folosirii intenționate a unei surse de aprindere, la fața locului deplasându-se și 3 echipaje ale Poliției și un echipaj al Jandarmeriei.

 

(foto: arhivă)

Articolul precedentFestivalul Timfloralis, aproape de debut! Vezi aici programul complet!
Articolul următorPeste 700 de şoferi, amendaţi în ultimele zile, pe şoselele din Timiş!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.