Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc cu 10 etaje în care a izbucnit un incendiu

Zeci de persoane au fost evacuate, marţi după-amiază, dintr-un bloc cu 10 etaje din municipiul Arad în care a izbucnit un incendiu cu degajări mari de fum pe casa scării.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, incendiul a izbucnit la o ghenă de gunoi aflată la etajul patru al blocului, în încăperea cu toboganul pentru aruncarea deşeurilor.

Fumul dens a ajuns până la ultimul etaj, iar o parte dintre locatari s-au autoevacuat, în timp ce alte zeci de persoane au fost evacuate de pompieri.

„Întrucât ghena este amplasată în interiorul scării blocului, fumul dens a pătruns şi în interiorul blocului, până la ultimul etaj. Concomitent cu acţiunea de stingere, s-a acţionat pentru evacuarea persoanelor aflate în interiorul blocului”, a transmis ISU.

Blocul este situat pe strada Predeal, în cartierul Aurel Vlaicu, iar la fiecare etaj al blocului sunt câte şase apartamente.

Patru persoane dintre cele evacuate din blocul din Arad în care a izbucnit un incendiu, între care doi copii, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, prezentând semne de intoxicaţie uşoară cu fum.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean, este vorba de doi copii şi doi părinţi care au fost duşi la Unitatea de Primire Urgenţe, în timp ce alte şapte persoane, între care trei copii, au primit asistenţă medicală în faţa blocului, suferind atacuri de panică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here