Zi excelentă pentru concurenţii români la Herneacova International Jumping! Câte trofee au câștigat?

0
29

Vineri, la Domeniul Herneacova, s-au desfășurat încă patru probe ale competiției Herneacova International Jumping, iar sportivii români au arătat că pot domina clasamentele europene de echitație. Opt călăreți care au concurat pentru țara noastră, au obţinut rezultate excepționale, câştigând detaşat, două din cele patru probe.

Astfel, proba CSI 1* Gold a fost câştigată de Claudiu Gheorghe cu calul Quintender (locul I), Ionuţ Daniel Bucur cu calul Charma (locul II) şi Natalie Kreislova din Cehia, cu calul Vanilla (locul III).

Cea mai bună performanță a românilor a fost însă la proba CSI 1*, unde din primele şase locuri, cinci au fost adjudecate de: Ionel Bucur cu calul Quasar, Ionel Bucur cu calul Conte, Călin Nemeş cu calul Quirro, Ştefania Stoica-Schumann cu calul Celebration şi Dănuţ Teşcu cu calul Ayan.

Și la cea mai dificilă probă a competiției de până acum, unde obstacolele au fost de până la 145 de centimetri, România a fost reprezentată pe podium, de cuplul Aron Jakab – Zumba, care s-a clasat pe poziția a V-a.

Herneacova International Jumping este un concurs de sărituri peste obstacole de 3 stele, care are loc în perioada 13-19 şi 20-24 septembrie.

Competiţia este organizată de Clubul de Echitaţie Herneacova sub egida Federaţiei Ecvestre Române şi a Federaţiei Ecvestre Internaţionale şi este susţinută de sponsorul principal – Casa Rusu.

La competiție sunt prezenți peste 200 de călăreţi din 19 ţări din Europa şi Asia şi peste 450 de cai.

 Premiile puse în joc sunt de 237.900 de euro:  98.000 de euro – în prima săptămână şi 139.900 de euro – în a doua săptămână.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here