Ziua Armatei Române este sărbătorită astăzi în toată ţara. La Timișoara, ca în fiecare an, ziua este marcată printr-o serie de evenimente, care au început dimineață în Parcul Central, la Monumentul Ostaşului Român.
De la cu ora 19.00 timisorenii sunt invitati la un spectacol de retragere cu torţe, pe traseul Catedrala Mitropolitană – Primăria Timişoara – Mitropolia Banatului – Palatul Administrativ al Judeţului Timiş – Piaţa Libertăţii – Strada Alba Iulia – Piaţa Victoriei – Strada Mărăşeşti – Brigada 18 Infanterie Banat.
La 25 octombrie 1944, Armata României a încheiat cu succes campania de eliberare a teritoriului national. Atunci au participat peste 520.000 de militari, dintre care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau declaraţi dispăruţi. Unităţile româneşti au continuat să ducă acţiuni militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind la victoria obţinută la 9 mai 1945, care a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Prima acțiune de luptă a Armatei României în afara granițelor naționale, de după Revoluția din 1989, a început la 8 martie 1996, alături de contingentele armatelor statelor membre NATO și partenere, în teatrul de operații din Bosnia-Herțegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În anul 2000, Armata României și-a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de stat-major și, ulterior, cu subunități specializate, de nivel de companie.
În prezent, Armata României participă la diverse misiuni internaționale de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau umanitare.