Având în vedere că pe 25 martie 2024 se împlinesc 202 ani de la data legalizării funcționării instituției Poliției Române, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au fost desfășutrate mai multe activități.

Așa cum este obiceiul în comunitatea din Timișoara, în fiecare an se sărbătoreşte această zi împreună, fapt pentru care s-a desfășurat evenimentul ZIUA PORŢILOR DESCHISE, în cadrul căruia ne-am bucurat de prezența multor copii din cadrul școlilor și gradinițelor din Timișoara care au privit cu entuziasm demonstrațiile de intervenție desfășurate de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, dar și exercițiile de dresaj canin realizate de Grupa Canină.

Alături de vizitatori au fost și polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară, care le-au oferit materiale informativ-preventive și sfaturi utile astfel încât sa nu devină victime ale unor fapte de natură penală.

„Pentru instituția noastră această zi are un motiv în plus de bucurie, întrucât cu prilejul Zilei Poliției Române, I.P.J. Timiș a primit o distincție deosebită și anume Placheta de onoare a Poliției Române pentru merite deosebite în activitatea desfășurată.

Această recunoaștere vine în urma eforturilor remarcabile ale echipei de polițiști, care și-au dedicat timpul și resursele pentru a asigura siguranța și ordinea în comunitatea noastră.

Prin abordarea lor profesionistă și angajamentul față de serviciul public, acești oameni au demonstrat un exemplu demn de urmat pentru toți politiștii din țară, iar acest fapt nu poate decât să ne bucure și să ne ofere convingerea ca o echipă solidă și bine coordonată este esențială în atingerea succesului și obiectivelor stabilite,iar I.P.J Timiș este o echipă”, a anunţat IPJ Timiş.

În această zi cu o asemenea însemnătate, eroii căzuți la datorie rămân veșnic în amintire, motiv pentru care azi a fost adus un omagiu prin depunerea jerbelor de flori la monumentele eroilor SAȘA DISICI și CRISTIAN AMARIEI.

Articolul precedentAlianţa PSD/PNL mizează pe Nicolae Robu şi pe Alfred Simonis. Actualul preşedinte CJT nu mai e pe listă
Articolul următorRețelele de apă și canalizare din Timișoara rămân prioritatea Aquatim. Unde se desfăşoară lucrări în această săptămână

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.