sala polivalenta Dumbravita

O sală de sport ultramodernă a fost inaugurată joi în comuna timișeană Dumbrăvița. Este vorba despre un proiect tranfrontalier, în colaborare cu localitatea Szentes.

Primăria Dumbrăviţa a accesat cel mai mare proiect transfrontalier între România şi Ungaria, bani din care a realizat o modernă sală polivalentă. Aceasta are o suprafaţa de 2.244 metri pătraţi. Astfel că aici se pot desfăşura  meciuri de baschet, handbal, volei, fotbal de sală, tenis, iar tribuna va avea o capacitate de aproximativ 500 de locuri, cu posibilitate de extensie.”Pentru noi este o mare realizare. Deocamdată, numai pentru sport ne-am gândit să fie sala. Avem în jur de șase discipline care se vor juca aici. Prioritar este tenisul de masă, pentru că și rezultatele sunt pe măsură, dar și celelalte sporturi vor beneficia de această sală. Mai mult de atât, dorim să înființăm și o sală de handbal”, spune Victor Malac, primarul comunei Dumbrăvița.

În plus, edilul spune că sala va putea fi folosită și în alte scopuri decât sport.”Am zis că rămânem la nivelul sală pentru sport, dar dacă trebuie să organizăm expoziții naționale sau international, sigur că le vom organiza”, adaugă primarul.

Valoarea totală a proiectului este de 2.143.355 euro din care comunei Dumbrăviţa îi revin 1.357.495 euro, din care 44,75% din bugetul local.

Articolul precedentRevoluție, 18 Decembrie: mii de oameni împușcați pe treptele Catedralei și furate cadavrele de la morgă
Articolul următorStagii de practică plătită la companii multinaționale pentru studenții UPT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.