Un bătrân a murit într-un incendiu. Casa făcută scrum

Spread the love

flacari casa

Incendiu astăzi, pe strada Mareșal C-tin Prezan din Timișoara. O casă a ars din temelii.

Toată agoniseala de o viață a unui pensionar s-a spulberat în câteva minute. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea flăcărilor. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță de la SAJ și echipaje de poliție, un ofițer și 12 subofițeri. La sosirea echipajelor s-a constatat că incendiu se manifesta la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Din interiorul casei au fost scoase mai multe butelii de gaz.

Potrivit reprezentanților ISU Banat, a fost găsită o victimă de 78 de ani intoxicată cu fum, în stare inconștiență care a fost preluată de ambulanță pentru a i se acorda primul ajutor medical. Medicii de pe ambulanță au făcut tot posibilul pentru a-l salva pe bătrânul, care la scurt timp a decedat.

Cauza incendiului a fost coșul de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here