Vești bune! Consiliul Judeţean Timiş va cumpăra ambulanţe noi, o macara de peste 70 de metri pentru stingerea incendiilor şi un elicopter SMURD. Acestea vor fi achiziționate în cursul anului viitor, cu bani de la buget.
Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Consiliului Judeţean Timiş. Toate acestea vor intra în posesia Spitalului Județean și a ISU Banat.“Vom cumpăra 3-4 salvări dotate, în funcţie de cum ne punem de acord cu colegii de la spital şi de la ISU.Totodată vom propune cumpărarea unui elicopter, care ne-a tot fost promis de la Bucureşti dar nu a mai ajuns. Ne străduim să cumpărăm şi pentru ISU o macara, să sperăm că primim sprijin şi din partea Primăriei, pentru că şi Nicolae Robu a promis că va cumpăra împreună cu noi şi cu ISU macaraua de 70 de metri pentru a putea ajunge la blocurile turn. La ora actuală ISU Timiş nu are o astfel de macara”, a precizat preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin.
Valoarea totală a investițiilor nu a fost încă specificată, urmând consultări cu specialiștii, a anunțat conducerea CJ Timiș.