Edilul Timișoarei somat să închidă Pasajul Michelangelo

Spread the love

pasaj Michelangelo

Pasajul “Michelangelo” trebuie să se închidă! Afirmația îi aparține președintelui PSD Timișoara. Sebastian Răducanu îi cere public edilului șef al orașului, Nicolae Robu, să închidă pasajul rutier din pricina problemelor apărute la infrastructură și mai ales pentru siguranța șoferilor.

Reamintim, au apărut primele infiltrații și fisuri în pereții laterali ai Pasajului „Michelangelo”, iar tencuiala pereților stă să cadă. În plus, carosabilul din partea dinspre Universitatea de Vest este ud, iar apa țâșnește din asfalt. “Inaugurarea acestui pasaj a fost făcută pe grabă. Exista posibilitatea infiltrațiilor la momentul la care s-a inaugurat pasajul, iată că acesta deja există. Am vorbit zilele acestea cu câțiva specialiști care spuneau că dacă îngheață și apoi la venirea primăverii dezgheață, dilatația va fi foarte mare și din punctul lor de vedere nu e sigur pentru cetățeni. Fac apel la primarul Nicolae Robu să închidă acest pasaj, pentru că cred că siguranța cetățenilor acestui oraș este mai importantă decât orgoliul personal de a-și duce la final proiecte nefinalizate sau făcute de mântuială și doar de ochii lumii. Cred că ar avea mai mult de câștigat în timp dacă acest pasaj s-ar închide”, susține Sebastian Răducanu, președintele PSD Timișoara.

Pasajul are o lungime de 455 de metri, din care partea acoperită reprezintă o treime, adică 115 metri. Tunelul are o lățime de 14 metri și o înălțime de 6 metri, iar pereții verticali au peste 17 metri înălțime, din care aproape 12 metri sunt îngropați.

Pasajul Michelangelo a fost inaugurat cu mare fast în 29 mai 2015. Valoarea totală a proiectului este de 11 milioane euro. Amenajarea Complexului Rutier Michelangelo a necesitat lucrări suplimentare de peste 100.000 de euro. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în septembrie 2014, conform termenului iniţial, dar autorităţile locale au invocat diverse motive pentru întârzieri.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here