11 februarie, Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgențe 112

112 ISU

Astăzi este Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgențe 112. Manifestarea este o ocazie specială pentru conștientizarea cetățenilor europeni și a turiștilor cu privire la Numărul European de Urgență 112. În situațiile de urgență, fiecare secundă contează. Atunci când este în joc viața cuiva, nu puteți pierde timpul căutând numărul de telefon la care sa sunați pentru a obține ajutor.

Iată de ce UE a introdus un număr unic, 112, care poate fi apelat din toate statele membre.

112 este numărul unic de urgență, care poate fi apelat în toate cazurile în care incidentele au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietății și necesită intervenția imediată a Pompierilor, Ambulanței, Poliției sau Jandarmeriei.

Numărul 112 este gratuit și poate fi apelat de pe orice telefon, fix sau mobil în Romania și în întreaga Uniune Europeană.

Ziua numarului Unic 112

CÂND ŞI CUM APELĂM 112

112 este un număr rezervat apelurilor de urgență! Apelul către acest număr trebuie efectuat cât mai curând posibil din momentul producerii accidentului. Operatorul ce preia apelul va va chestiona în vederea stabilirii naturii urgenței!

Persoana care apelează 112 trebuie să aibă în vedere următoarele reguli: să nu intre în panică; să răspundă clar tuturor întrebărilor operatorului; să declare cât mai concis cele întâmplate; să menționeze clar adresa la care s-au produs evenimentele (inclusiv punct de reper) ; să respecte indicațiile operatorului până la sosirea echipajelor de intervenție; să nu închidă telefonul până în momentul în care operatorul solicită acest lucru.

Apelarea abuzivă a acestui număr poate costa viața unui semen aflat în pericol. Convorbirile efectuate în sistemul 112 sunt înregistrate.

Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 a fost marcată prin organizarea Concursului Interjudețean de Creație Plastică ” 112 – Apelul de urgență” la care au participat școli și grădinițe din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Constanța, Gorj și municipiul București.

Lucrările copiilor sunt prezentate într-o expoziție în incinta Grădiniței P.P. nr. 32 Timișoara timp de 2 săptămâni. Jurizarea lucrărilor a fost realizată de către reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș , Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, Facultatea de Arte și Design și cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here