Raica și Drăgan, în cursă pentru șefia Universității de Medicină și Farmacie

alegeri rector UMF Timisoara

Eveniment important astăzi la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara. Instituția își alege rectorul pentru încă patru ani.

În cursă au intrat doi candidați. Este vorba despre profesorul universitar doctor Marius Raica, rectorul în funcție, și unul dintre actualii prorectori, profesorul universitar doctor Simona Drăgan.

Votul va avea loc astăzi 22 februarie, începând cu ora 8.00. În caz că nu va fi suficient un tur de scrutin, altul este prevăzut pentru data de 29 februarie, după care, pe 1 martie, se vor afişa rezultatele alegerilor pentru ocuparea funcţiei de rector și se va finaliza raportul privind alegerile pentru noul mandat. Raportul va fi transmis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiiţifice în vederea confirmării rectorului desemnat în urma alegerilor.

Ulterior confirmării rectorului vor fi numiți prorectorii și se va proceda la alegerea decanilor prin concurs și la numirea prodecanilor.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here