Georgeta Rus a părăsit PNL: „Munca mea este dusă în derizoriu, iar eu mă simt înjosită”

Georgeta Rus

Un consilier județean PNL Timiș a plecat la Partidul Mișcarea Populară. Liberalii din Timiș au primit lovitură grea, după ce unul dintre oamenii importanți din partid a părăsit formațiunea, acuzând luptele murdare din interiorul PNL.

Georgeta Rus a ales Mișcarea Populară subliniind că o interesează modul în care este tratată.“De ani buni, inițiez, organizez și implementez acțiuni de impact pentru populație. Am muncit și i-am respectat pe cei cu care am făcut echipă, iar respectul a fost reciproc. În ultimul an, în interiorul partidului, au loc tot felul de boicoturi, atacuri, manevre subterane, iar noi – cei mulți care muncim- suntem îndemnați să ne prefacem că nu se întâmplă nimic și să trecem cu eleganță peste tot. Munca mea și a tuturor celor care muncesc alături de mine, de atâția ani, cu rezultate excepționale, este dusă în derizoriu de aceste manevre, iar eu mă simt înjosită”, transmite Georgeta Rus.

De asemenea,aceasta le dă un sfat colegiilor de breaslă în legatură cu alegerile parlamentare și îi îndeamnă să o urmeze: “Îmi asum acest pas și îi îndemn pe toți colegii mei să facă și ei acest pas, dacă nu se mai regăsesc pe drumul pe care au pornit. Iar voi, dragii mei primari, nu acceptați să vi se impună cine să vă reprezinte la președinția CJ. Stabiliți voi singuri acea persoană, pentru că vreau să vă aduc aminte doar un aspect: ce s-a întâmplat când o singură persoană dintre voi a fost la București pentru negocierea banilor pentru comunele voastre, dar le-a negociat doar pentru primarii din componenta PNL sau chiar PSD! O astfel de persoană, dacă va ajunge în conducerea CJ, vă va aduce detrimente, atât vouă în tot mandatul ce urmează să îl câștigați prin munca voastră, cât și celor care vă votează cu mare încredere, cum o fac de mulți ani încoace”.

În plus, Georgeta Rus amintește că nu pleacă din PNL la Partidul Mișcarea Populară pentru o funcție anume. “Am subliniat aspectele profesionale, politice și administrative pentru a scoate în evidență faptul că nu plec din PNL la Mișcarea Populară pentru o funcție anume. Plec de pe funcții politice și administrative și chiar dacă nu voi avea funcții în MP, voi contribui prin expertiza și munca mea, la elaborarea politicilor în sănătate și în administrație, pentru a munci în folosul oamenilor care mi-au acordat încrederea și pentru a urma crezul meu și al lor”.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here