24 de migranți, prinși de polițiști în timp ce încercau să iasă ILEGAL din țară!

0
8

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat 24 cetăţeni din Irak şi Siria, majoritatea solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu ajutorul unei călăuze, cetăţean român.

Noaptea trecută, jurul orei 24.00, poliţiştii de frontieră au observat pe sensul de mers dinspre autostrada A1 înspre orașul Nădlac, o  autoutilitara marca Mercedes Vito. Oamenii legii aveau suspiciuni cu privire la marfa transportată, astfel că au oprit autoutilitara. Au legitimat șoferul, constatând că este vorba despre un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Sălaj, de asemenea, în interiorul autoutilitarei, polițiștii au descoperit 24 de cetățeni străini.

Polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni și irakieni, 8 bărbaţi, 3 femei și 13 minori, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, iar minorii între 2 şi 16 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.

La cercetări, s-a stabilit că solicitanţii de azil intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit migranţilor  lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră Oradea.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here