ACCIDENT CUMPLIT! Doi șoferi și-au pierdut viața pe Autostrada A1

0
19

(sursa foto: aradon.ro)

Accident mortal în această dimineață pe Autostrada Vestului! Doi bărbați și-au pierdut viața în urma unui accident teribil în care au fost implicate două camioane.

Tragedia s-a petrecut după ce un șofer din Germania a adormit la volanul autotrenului pe care îl conducea. Acesta a pierdut controlul mastodontului și a intrat într-un alt camion care staționa pe banda de urgență, din cauza unor defecțiuni. Impactul a fost atât de puternic încât ambii șoferi implicați în accident au decedat.

Accidentul s-a produs ca urmare a adormirii la volan a conducătorului auto de cetățenie germană care conducea un automarfar de transport animale vii. El cel mai probabil a adormit la volan și a intrat într-un automarfar înmatriculat în Galați, care staționa pe banda de urgență și intenționa să remedieze o defecțiune tehnică la camionul cu care transporta materiale de construcții. Șoferul nu coborâse încă din cabină când s-a produs accidentul, iar în urma impactului n-am putut decât să constatăm decesul celor doi conducători auto”, a declarat comisarul-șef Valentin Burta, șef Birou Autostrada A1 Deva-Nădlac.

La fața locului au ajuns și angajații de la Control Trafic care vor face un control cu privire la timpii de conducere și timpii de odihnă. Traficul în zonă a fost blocat!

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here