Lucrările de reabilitare a Parcului Pădurice sunt aproape de finalizare. Potrivit primarului Nicolae Robu, la Parcul Pădurice aleile și sistemul de irigare sunt gata.
Mai trebuie montat mobilierul, bănci și coșuri de gunoi în principal, apoi montarea echipamentelor în locul de joacă și plantarea bulbilor. Astfel că termenul final de inaugurare, conform estimărilor autorităților locale, este 15 aprilie.“Mi s-au adus asigurări că până în 15 aprilie va fi gata totul. Eu am cerut ca termenul să fie 1 aprilie, însă mi s-a răspuns că depinde de vreme. Termenul contractual este sfârşitul lunii aprilie”, spune primarul Nicolae Robu.
Potrivit edilului, lucrările sunt complexe. Astfel că vor fi plantate zeci de specii de flori, arbori și arbuști, va fi amenajat un lac cu nuferi. „Vor fi amenajări complexe, vom avea mai multe zone, fiecare cu specificul său, spre exemplu: zona italiană, zona grecească, zona spaniolă, zona englezească, va fi o zonă numită modernă, o zonă de lac. Fiecare vor avea diverse amenajări florale, amenajări de spații verzi cu specificitatea lor. Se vor planta 1947 de noi arbori și arbuști și 1600 de plante florale”, precizează Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Reamintim, parcul Pădurice, situat in zona Girocului, a intrat în reabilitare în luna martie a anului trecut. Valoarea totală a proiectului este de 1,2 milioane de euro.
trec zilnic pe acolo si de 2 luni de zile nu s-a lucrat nimic.pustiu.acum aveti nevoie de prelungirea termenului de finalizare cu toate ca vremea le a permis si in tot acest timp sa lucreze?!?!si apropo , termenul de pe pancarda lucrarii e de 16 martie……………………………..