Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiștii locali proprietarilor de imobile care nu au întreținut fațadele acestora, pe lângă cele aplicate pentru clădirile din zona istorică.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal acționează permanent pentru luarea măsurilor legale, conform atribuțiilor și în limitele conferite de lege, în ceea ce privește clădirile degradate de pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, în ultima lună, polițiștii locali au constatat și aplicat 25 de astfel de sancțiuni, de la începutul anului fiind aplicate un număr de 109 sancțiuni atât pentru persoane fizice, cât și juridice.

În astfel de situații sancțiunile sunt între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și între 1500 și 2500 lei pentru persoanele juridice.

”Reamintim că toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora. Cele 109 sancțiuni aplicate se adaugă celor peste 300 de procese verbale întocmite de polițiștii locali în cazul imobilelor din zona istorică”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Acțiunile pe aceste linii continuă.

Articolul precedentInformatica merge în Liga Campionilor împreună cu USAMVB
Articolul următorLaura Chindriș, ALDE: Robu neglijează siguranța a mii de elevi din liceele de top ale orașului, printre care și C.D Loga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.