Recent reales în calitatea de lider al grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis are încredere în Viorica Dăncilă, aleasa social-democraților pentru a candida la președinția țării. Nu doar atât. Simonis spune că, în ciuda „postacilor USR și PNL”, reacția străzii este una pozitivă, atunci când vine vorba despre Viorica Dăncilă, totodată despre PSD.

„A avut loc în ultimele zile congresul de validare a candidaturii Vioricăi Dăncilă, un Congres reușit. Imediat am demarat acțiunile de strângere de semnături. Feedback-ul din stradă este pozitiv, în contrar a ceea ce se spune pe Facebook de postacii USR și PNL. Oamenii vin către corturile amplasate de noi în Timișoara și în restul municipiilor”, a spus Simonis, deputat PSD.

Alfred Simonis a avut doar cuvinte de laudă pentru Viorica Dăncilă, pe care o consideră că este „diferită de ceilalți candidați la alegeri”. „Doamne președintă este un om calm. Nu pare să fie omul politic care spune ce vrea să audă omul, ci un om sincer, care își dorește lucruri foarte bune. Efectul este unul pozitiv și părerile oamenilor care vin către corturi și către noi sunt extrem de bune”, a adăugat Alfred Simonis. Deși nu a făcut vreo predicție precisă cu privire la rezultatul de la prezidențiale, deputatul PSD a menționat că „sunt convins că va face o supriză plăcută” – (n.r. Viorica Dăncilă).

Articolul precedentVești proaste pentru șoferi! Restricțiile de circulație din zona centrală au fost prelungite
Articolul următorMarian Cucsa ramane in ALDE dar nu vrea alianta cu PRO Romania!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.