CSM Lugoj mai are două sau trei meciuri în campionat, în funcție de cum decurge ”dubla” cu CSM Constanța. Una dintre jucătoare și-a anunțat deja retragerea, dar după aceste jocuri cu miză locul 5, de participare în Challenge Cup.

Este vorba de liberoul din Japonia An Saita, care are 32 de ani. Ea nu e la prima decizie de a se opri. Saita s-a retras în 2022, la 29 de ani, destul de devreme, și a devenit antrenoare. ”Am decis să mă retrag acum trei ani, dar pentru acest sezon m-am întors pe teren și din nou, voleiul a fost distractiv. A fost un sezon rodnic, cu multe descoperiri. Pentru că am și antrenat, acum nu mai vedeam lucrurile doar din perspectiva strictă a sportivului, precum importanța de a-mi privi colegele calm, din exterior, încurajarea lor și dificultățile acestui sport. Sunt fericită că am revenit pe teren”, spune nipona pe contul său de Instagram.

Acum, jucătorea spune că se retrage la modul serios și nu mai reveni pe teren. Ea este convinsă că Lugojul își va adjudeca locul 5 din două jocuri cu dobrogencele.  „Totuși, am decis să revin acest sezon, dar acum chiar e retragerea mea ca jucătoare. Clubul, antrenorii și colegii au crezut în mine, în ciuda pauzei de doi ani. Sunt profund recunoascătoare familiei, prietenilor și tuturor celro care m-au susținut.  A fost un sezon lung, de zece luni. Mai sunt două meciuri și vreua să le joc cu zâmetul pe bune și tot ce pot până la final”, a mai precizat sportiva.

În cariera sa, An Satia a jucat la echipa liceului Furukawa, Hitachi Rivale, Schwarz-Weiss Erfurt, CSM București, Sm’Aesch Pfeffinghen și CSM Lugoj. Cât despre lugojeni, sigur o pot vedea la lucru sâmbătă de la 18,30 în primul joc cu Constanța. Se joacă pe sistemul prima echipă ce ajunge la două victorii.

Articolul precedentLansarea celei mai recente cărți a Marinelei Ardelean, „50 de vinuri și preparate din România”, la UVT, în amfiteatrul ICAM
Articolul următorLidl-ul invadat de șoareci din Lugoj, închis temporar și amendat de inspectorii OPC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.