S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care se construiesc pe drumul care leagă Timișoara de comuna Giroc.

Investiția este realizată din fondurile Consiliului Județean Timiș și are ca scop creșterea siguranței în trafic. Astăzi, pe acest sector de drum există girații, însă acestea îngreunează circulația, nu există un trafic fluid și sigur.

„Astfel, am luat decizia de a realiza aici două sensuri giratorii noi. Pe lângă acestea, investiția prevede și modernizarea trotuarelor, a pistei de biciclete, iar pe fiecare ramură a sensurilor vor exista treceri de pietoni. Totodată, se vor executa rigole pentru evacuarea apelor pluviale, dar și un drum de acces pentru blocurile ANL”, transmite președintele CJT, Alfred Simonis.

Valoarea lucrărilor, conform contractului, este de 6.78 milioane de lei și, potrivit constructorilor, cele două sensuri vor fi finalizate în toamna acestui an.

Articolul precedent„1944. Cizme, gloanțe, bombe” – o tură ciclistă despre ideologie, frică și vieți schimbate în Banatul de câmpie
Articolul următorRestricții de trafic rutier pentru lucrări de reabilitare a carosabilului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.