Încep pregătirile pentru înscrierile la Târgul de Crăciun. Comercianţii care vor să participe la târg trebui să depună o cerere la Primăria Timişoara, începând de luni, la Camera 12, Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, ghişeele nr. 3 şi nr. 4. Orarul este: luni, miercuri, joi, vineri 08:30 – 16:30 şi marţi 08:30 – 18:30. Atenție, dosarele se primesc până în 13 noiembrie.
Documentele necesare sunt: formular (word) de participare la Târgul de Crăciun; CD cu poze si lista produselor comercializate; copie xerox după actele firmei; certificat de calitate sau orice alt document care atestă calitatea şi specificul produselor comercializate.Totodată, trebuie precizate detaliile referitoare la necesarul tehnic pentru buna funcţionare a activităţii (curent electric, apă şi altele). Reprezentanţii Primăriei anunţă că cei care comercializează produse alimentare au nevoie de avizul prealabil al Direcţiei Sanitar Veterinare.
Târgul de iarnă se deschide la 1 decembrie. Căsuţele vor fi amplasate în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei şi în piaţeta de lângă Şcoala Generală nr.30, în zona Soarelui. Cea de-a noua ediţie a Târgului de Crăciun la Timişoara va fi deschisă între 1 decembrie şi 2 ianuarie.
(Foto: www.opiniatimisoarei.ro)




