nicolae-robu-si-nicu-cavaci-chitara-640x425

În anul 2013 viceprimarul Timișoarei, Traian Stoia a pus piciorul în prag și a închis 4 cluburi de fite (Le Sinema, River Deck, D’Arc şi Insomnia) din capitala Banatului. Stoia a luat această decizie din cauză că respectivele cluburi poluau fonic dar nu respectau nici măcar autorizația de funcționare eliberată de Primăria Timișoara.

 

Decizia lui Stoia în urmă cu doi ani nu a fost pe placul edilului Nicolae Robu care și-a întrerupt concediul și a redeschis cluburile închise de viceprimar chiar într-o zi de sărbătoare (15.08.2013 Adormirea Maicii Domnului). Atunci edilul și-a motivat decizia spunând că nu este normal ca timișorenii să nu aibă unde să se distreze. Mai mult Robu a făcut la acea vreme un sondaj de opinie pe facebook pentru a cere părerea timișorenilor referitor la redeschiderea cluburilor.

robu-cluburi

În anul 2013 spre exemplu Robu a redeschis în zi de sărbătoare și clubul River Deck, aparținând avocatului timișorean Călin Bot. Grav este faptul că la acea vreme acest club încălca mai toate legile: mai exact localul de fițe avea autorizație pentru a funcționa ca o terasă sezonieră de luni până joi în intervalul orar 08-22. Cine a fost la River Deck știe că distracția în acest local începea mult după ora 22. Cu toate acestea Robu a făcut o ilegalitate și a redeschis un club cu probleme. De altfel și restul cluburilor enumerate mai sus încălcau flagrant legea și contestau de fiecare dată amenzile primite în instanță.

După tragedia din clubul Colectiv, primarul Robu pare că nu mai este la fel de blând cu respectarea legii. Asta poate și pentru faptul că se gândește că ar putea avea aceiași soartă cu primarul Piedone de la București.

Am dat o dispoziție, am cerut biroului de autorizări să transmită tuturor unităților comerciale ca de acum înainte nu vor mai putea funcționa fără aviz de la ISU. Societățile ce au acord de funcționare, dar n-au aviz ISU, au 30 de zile la dispoziție să facă rost de el. De acum înainte nu vom mai elibera acord de funcționare fără acest document”.

În urma acestei declarații nu putem decât să concluzionăm spunând că Robu admite că până acum au fost date autorizații pe ochi frumoși dar de acum înainte lucrurile s-ar putea schimba…

foto Nicolae Robu: pressalert.ro

Articolul precedentLansare exceptionala! Zile bun pentru un artist al zilelor noastre
Articolul următorCinci sute de copii abuzaţi în primele nouă luni ale lui 2015

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.