A accidentat mortal o femeie și apoi a fugit ca ultimul om de la locul faptei. Avea și permisul suspendat

Polițiștii Orașului Făget au reținut un bărbat, de 20 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.

La data de 26 ianuarie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Orașului Făget, au identificat un bărbat, de 20 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată „, „ucidere din culpă ” și ” părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției „.

În fapt, în data de 21 ianuarie, bărbatul, ar fi condus o autoutilitara pe DC 114, dinspre localitatea Tomești înspre localitatea Brănești, iar în localitatea Baloșești ar fi surprins și accidentat, o femeie de 75 de ani, acesta părăsint locul accidentului.

Ulterior, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale însă, din nefericire, după câteva ore, aceasta a decedat.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată „, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și „ucidere din culpă „, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here