A treia editie a concursului “Ecologica” a ajuns la final

0
28

Sfârșit de săptămână plin de activități ecologice în județul Timiș. Sâmbătă s-a desfășurat pe Bega cea de-a treia ediție a deja tradiționalei competiții organizate de Asociația Ecostuff, la care au luat parte nu mai puțin de douăzeci de ambarcațiuni construite din materiale reciclabile, iar duminică a avut loc la Făget premierea câștigătorilor Concursului Interjudețean „Ecologica” pentru elevi. Asosciația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș a fost partener al ambelor evenimente.

Deși ploaia nu a ocolit sâmbătă dimineață Timișoara, bătălia de pe Bega a bărcuțelor trăsnite a continuat. Patru ONG-uri, o școală (Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Timișoara), precum și cincisprezece companii au intrat în cursa pentru premii. După încheierea acestei competiții, toate ambarcațiunile participante au fost dezasamblate, iar materialele din care au fost realizate vor fi reciclate. „Evenimentul organizat de Radu Rusu și de Asociația Ecostuff este unul foarte frumos. Considerăm că este o modalitate inovativă și, în același timp, foarte bună de a-i determina pe oameni și, în special, pe tineri să înțeleagă cât de important este pentru viitorul nostru și al planetei noastre să colectăm selectiv și să reciclăm. ADID Timiș va răspunde întotdeauna afirmativ atunci când va fi vorba să sprijine desfășurarea unor astfel de evenimente” a explicat directorul executiv al ADID Timiș, Romeo Ursu.

Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș a fost, de asemenea, prezent duminică, la Făget, la premierea elevilor câștigători ai celei de-a XI-a ediții a Concursului Interjudețean „Ecologica”. „Am avut plăcerea de a participa, din partea ADID Timiș, la această premiere. A fost un concurs în care cei mici au realizat lucrări deosebite pe tema protejării mediului înconjurător. Transmitem felicitări tuturor participanților, cât și domnului Bogdan Ghelbere și celorlați organizatori, pentru implicarea și dăruirea lor. Suntem deschiși oricând să fim parte a unor proiecte ecologice care se adresează elevilor și tinerilor” a concluzionat Romeo Ursu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here