A vrut să introducă în țară 50 litri de alcool de contrabandă

Spread the love

alcool-de-contrabanda

A vrut să introducă în țară 50 litri de alcool de contrabandă. Ghinion, însă! Poliţiştii de frontieră de la Stamora – Moraviţa au prins-o imediat.

Vorbim despre o femeie, în vârstă de 44 de ani, cercetată acum de polițiști. Marți, la volanul unui microbuz marca Citroen, înmatriculat în România, s-a prezentat la punctul de frontieră femeia de pe care oamenii legii o suspectau deja că ar fi dorit să introducă, ilegal, în țară o cantitate mare de alcool.

Poliţiştii de frontieră timişeni deţineau informaţii conform cărora un cetăţean român urma să introducă ilegal în ţară, alcool peste limita legală admisă de lege, fapt pentru care au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a depistat, în portbagajul microbuzului alcoolul pe care femeia intenţiona să îl introducă ilegal în ţară.

Întreaga cantitate de alcool, în valoare de 1500 de lei, a fost confiscată, femeia fost sancţionată contravenţional, de autoritatea vamală cu o amendă în valoare de 5000 de lei.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here