Accident cumplit pentru un tânăr, în preajma sărbătorilor de iarnă! Un băiat de 16 de ani a murit strivit de un munte de 700 de tone de cereale care a căzut peste el într-un siloz.
Totul s-a petrecut în comuna Giera. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș a fost solicitat mai devreme pentru descarcerarea tânărului blocat. La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ, 8 subofițeri și un ofițer din cadrul Stației de Pompieri Deta.
Pompierii militari au creat o breșă de acces către tânăr, dar din nefericire medicul de la fața locului a constatat decesul acestuia.
UPDATE: ora 11:16, tânărul a fost scos din siloz.