Accident grav în Timiș, în această dimineață. O mașină în care se aflau patru persoane, între care doi copii, a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat. În urma impactului extrem de violent, un bărbat a decedat, iat cei doi copii și femeia au fost grav răniți.

Accidentul să-a petrecut în apropiere de Pișchia.

”În urma accidentului, au rezultat 4 victime, 2 adulți și 2 copii. Un adult (bărbat) și un copil au rămas încarcerați. S-au efectuat manevrele de descarcerare și s-au predat victimele echipajelor medicale sosite la fata locului. Din păcate, victima de sex masculin a fost declarată decedată. Celelalte 3 persoane, un adult și doi minori, vor fi transportați la spital de pentru îngrijiri medicale. Echipajele de pompieri, asigură măsurile PSI necesare. La locul intervenției s-au deplasat o autospeciala de descarcerare grea, 2 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD și 17 pompieri și elicopter SMURD”, spune Elena Megherea, purtător de cuvânt al ISU Banat.

”Un bărbat de 61 de ani a condus un autoturism pe DJ 691 dinspre Pișchia spre urcarea către autostrada A1,iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod. In urma impactului șoferul a decedat,iar o femeie și două fetițe de 6 și 9 ani au fost rănite și transportate la spital”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au început o anchetă în acest caz pentru a stabili cum s-a petrecut tragedia.

 

Articolul precedentTezaurul Muzeului Național al Banatului. Timișoara: ipostaze ale devenirii unei metropole europene. Cultură și societate
Articolul următorCalendarul de lansare al apelurilor de selecție pentru anul 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.