Acțiuni ale polițiștilor rutieri în Găvojdia și Lugoj. Amenzi de peste 20.000 de lei

Poliţiştii municipiului Lugoj au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale a căror valoare depășește 20.000 de lei, în urma raziei efectuate pe raza secțiilor rurale Găvojdia și Lugoj. La data de 8 octombrie,  între orele 19.00 – 23.00, poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale și investigarea criminalității economice au desfăşurat o razie cu caracter preventiv-reactiv pe raza secțiilor rurale Găvojdia și Lugoj.

Aceștia au acţionat pentru identificarea persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni stradale cu sau fără violenţă, a celor care fac parte din mediul persoanelor fără adăpost, persoanelor urmărite în temeiul legii, bunurilor ce pot proveni din săvârşirea de infracţiuni, impunerea respectării normelor rutiere, precum şi pentru combaterea tuturor faptelor antisociale. Astfel, polițiștii au controlat 250 de vehicule și au legitimat 315 persoane. Oamenii legii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier și au aplicat 46  de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere, pentru activități de comerț ilicit și pentru nereguli constatate în domeniul silvic.

Valoarea sancţiunilor aplicate este de peste 20.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here