Spectacolul „Convenția ventrilocilor”, după conceptul, regia și scenografia Gisèlei Vienne, va fi prezentat în cadrul Festivalului European de Teatru Eurothalia. Acesta va avea loc luni, 10 octombrie, la ora 20.30 în sala Teatrului German.
Gisèle Vienne este o artistă, coregrafă și regizoare franco-austriacă, născută în 1976. Background-ul ei profesional este variat: are o pregătire muzicală și coregrafică, a studiat filozofia și Școala de marionete. Lucrează adeseori cu scriitorii Dennis Cooper și Catherine Robbe-Grillet sau cu actorul Jonathan Capdevielle.
Despre spectacolul „Convenția ventrilocilor”, regizoarea Gisèle Vienne declară următoarele: „În fiecare an, statul Kentucky este gazda celei mai mari convenții de ventriloci din lume. Convenția este o oportunitate pentru ventrilocii din Statele Unite și din restul lumii să se întâlnească, să dezvolte rețele și relații profesionale sau să își facă prieteni. Piesa chestionează motivele pentru care ventrilocii fac ceea ce fac, motivele pentru care au ales să facă asta, modul în care munca lor este percepută, problemele legate de genul și/sau identitatea lor, precum și multe alte aspecte ale acestor personaje bizare. Această cercetare ne-a permis să examinăm într-un mod complex figura marionetistului și/sau a ventrilocului, așa cum este percepută în psyche-ul nostru, precum și diferitele reprezentări ficționale, din filme și literatură. Ne-am îndreptat atenția asupra caracteristicilor recurente ale acestui personaj, considerat adesea suspicios, ciudat sau chiar îngrijorător.”