Acțiuni de amploare a pompierilor timișeni. Au fost solicitați în peste 8000 de cazuri

0
185

Acțiuni de amploare a pompierilor timișeni.“Oamenii focului” au salvat zeci de vieți luna trecută. Așa reiese din bilanțul făcut chiar de aceștia.

O statistică în acest sens a activităților desfășurate luna trecută a fost prezentată ieri la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,BANAT”. Din evaluare reiese că subunitățile inspectoratului au intervenit eficient pentru gestionarea tuturor tipurilor de situații de urgență din competență, fiind solicitate în 8.177 cazuri. Dintre acestea: 218 incendii, 575 instruiri şi recunoaşteri, 33 exerciţii, 188 dezastre şi asanări, 30 intervenţii pentru protecţia mediului, 138 incendii fără pagube, 177 evenimente publice, 13 salvări animale, 271 alte intervenţii, 5973 intervenţii medicale, 34 intervenţii descarcerare şi 126 intervenţii de asistentă persoane iar în 401 cazuri nu a fost necesară intervenția pompierilor militari.

În plus, au fost asistate medical 6264 persoane(5651 adulți și 613 copii), au fost salvate un număr de 279 de persoane (273 adulți și 6 copii), iar bunurile salvate în această perioadă sunt în valoare totală de 50,3 milioane lei.

Timpii de răspuns la incendii – 12:07, iar la solicitările SMURD – 09:06.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here