Activitate de informare-conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la gestionarea deșeurilor și a protejării mediului înconjurător

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș) împreună cu reprezentanții Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, vor realiza o dublă activitate de informare-conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la gestionarea deșeurilor și a protejării mediului înconjurător.

Activitatea se va realiza în Complexul Studențesc din Timișoara, sub sloganul „ECO CITY”, în data de 21.10.2022 interval orar 10:00-12:00. Sunt așteptați într-un număr cât mai mare studenții din Timișoara, în parcul din fața Cantinei Politehnicii/Restaurantul Universitar Politehnica, strada Aleea Studenților nr. 2 , ora 10:00.

Activitatea țintește informarea și conștientizarea cetățenilor pe două linii, respectiv ecologizare în zona Complexului Studențesc din Timișoara – prin care se dorește mobilizarea cetățenilor pentru respectarea și protejarea naturii, precum și distribuirea de flyere informative cetățenilor – în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra necesității colectării separate a deșeurilor.
Prin această activitate, ne dorim ca cetățenii să înțeleagă responsabilitatea morală și obligația legală pe care o au față de mediu.

Materialele necesare desfășurării activității sunt puse la dispoziției de ADID Timiș (mănuși pentru colectarea deșeurilor, flyere), iar sacii pentru colectarea deșeurilor reciclabile sunt furnizați de operatorul Retim Ecologic Service SA. Operatorul Retim Ecologic Service SA sprijină activitatea prin colectarea și transportul gratuită al deșeurilor reciclabile rezultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.