Adrian Pau, despre situația din PSD Timiș: Am convingerea că foarte mulți dintre colegii din PSD se vor îndrepta către noi

Deputatul Adrian Pau ( Pro România) a vorbit astăzi despre situația în care se află PSD Timiș, la ora actuală și faptul că este una favorbailă pentru partidul din care face parte.

Acesta a anunțat că ieri, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD s-a luat decizia ca alegerile programate în PSD Timiș pentru 1 martie, să fie amânate. În acest context, Adrian Pau îl ironizează pe președintele interimar al social democraților din Timiș care a stabilit data alegerilor în 1 martie și a făcut pregătirile pentru acest eveniment și care, la decizia lui Dragnea, nu va mai avea loc.

Ieri în CEX-ul PSD s-a hotărât ca la Timiș nu mai au loc alegeri, așa cum își doreau marea majoritate a primarilor PSD, și vor înscena zilele următoare o comedie în care primarii vor semna că nu mai vor alegeri. Am convingerea că domnul Dobra, sportiv fiind, ambițios, plăcându-i foarte tare să lupte, cred că de data asta va fi de acord cu ce se transmite de la centru. Se pare că nunta pe care o pregăteau, cu sală, cu invitați, a rămas fără mire. Liviu Dragnea neidentificând persoana potrivită pentru a conduce PSD Timiș. Eu nu pot decât să mă bucur pentru că am convingerea că mai mulți dintre colegii noștri din PSD vor vedea și se vor trezi la realitate, li se mai arată încă o dată cam ce putere are cuvântul și dorința lor, și vor vedea încă o dată cum privește Bucureștiul vizavi de organizația PSD Timiș”, spune deputatul de Timiș, Adrian Pau.

Deputatul Adrian Pau spune că partidul din care face parte este deschis și că acceptă noi membri, însă fără să le promită ceva în schimb. Pau spune că este convins că în perioada următoare mai mulți membrii ai PSD se vor îndrepta spre Pro România.

Acest lucru însă, este favorabil Pro România, pentru că am convingerea că foarte mulți dintre colegii din PSD se vor îndrepta în viitorul apropiat către noi. Suntem un partid deschis, acceptăm pe cei care vor să vină lângă noi, ne menținem punctul de vedere, acela de a nu face promisiuni și de a nu împărți funcții și vom încerca să facem o figură frumoasă. Echipa care începe să se contureze în Timiș îmi dă și mie un confort în ceea ce privește abordarea alegerilor europarlamentare, spun acest lucru pentru că ne îndreptăm cu pași repezi în a avea organizații constituite în toate localitățile județului”, mai spune Pau.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here