Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean din Afganistan, solicitant de azil în România, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

S-a întâmplat seara trecută, în jurul orei 23.00. Poliţiştii au depistat pe raza localității de frontieră Jimbolia, la aproximativ 100 de metri de frontieră, un cetăţean străin care se deplasa din interiorul țării spre frontiera cu Serbia, pe jos.

„Persoana în cauză, care nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost dusă la sediul Poliţiei de Frontieră Jimbolia, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este cetăţean din Afganistan, în vârstă de 21 de ani, solicitant de azil pe teritoriul României”, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Din primele declarații a rezultat că acesta a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge la familia sa.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile legale care se impun.

Articolul precedentÎncepe Bac-ul! Mâine are loc prima probă orală
Articolul următorAu testat vigilenţa poliţiştilor! Doi iranieni au încercat să intre în ţară cu acte false!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.