Poliţiştii de frontieră au depistat în vama Moraviţa doi cetăţeni din Iran care intenţionau să intre în România folosind pașapoarte false de Luxemburg.

În data de 11.02.2018, ora 17.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița județul Timiș, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, ca pasageri într-un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Serbia, două persoane de sex masculin care au prezentat la controlul de frontieră paşapoarte cu însemnele autorităţilor din Luxemburg„, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor de identitate ale celor doi pasageri, polițiștii de frontieră au făcut verificări suplimentare cu aparatura din dotare.

În urma verificărilor amănunţite, poliţitii de frontieră au stabilit că documentele sunt false, iar cei în cauză sunt cetăţeni iranieni, în vârstă de 24, respectiv 27 de ani.

Tinerii au declarat că intenționau să ajungă în state din vestul Europei și au recurs la această metodă deoarece nu dețineau documente valabile.

Cei doi nu au fost lăsaţi să intre în ţară, şi totodată li s-a impus o interdicţie de a pătrunde pe teritoriul României pe o perioadă de cinci ani.

Articolul precedentAfgan, prins de poliţişti în timp ce încerca să treacă ilegal frontieră în Serbia
Articolul următorVicepreşedintele CJT, Roxana Iliescu a votat împotriva bugetului judeţului! Care este motivul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.