O farfurie din plastic cu resturi de mâncare, un pet cu depuneri de alimente sau băuturi ori o seringă folosită nu trebuie considerate materiale reciclabile, chiar dacă sunt din plastic și plasticul se reciclează, subliniază specialiștii BRAI CATA SRL, unul din liderii din România, în domeniul managementului integrat al deșeurilor. Bogdan Constantinescu, managerul companiei care a introdus în zonele 3 DETA și 4 FĂGET mai multe tipuri de recipiente pentru colectarea separată a deșeurilor, ne-a ajutat să realizăm o listă cu ce este și ce nu este obiect reciclabil, în funcție de materialul din care este realizat. Pe scurt, ce este „DA”, se pune în sacul galben, ce este „NU”, în containerul cu deșeuri menajere.

Atenție, pietrele și pământul nu sunt „deșeu menajer”!

Conform legii, în containerele sau recipientele destinate deșeurilor menajere nu trebuie aruncat chiar orice nu se poate recicla. Astfel, dacă la capitolul „DA” putem include: resturi alimentare, scutece de unică folosință, absorbante, reziduurile de la animalele de companie, sacul de aspirator, resturile de țigară, șervețelele folosite și ambalajele murdare, cioburile de ceramică și porțelan ori resturile vegetale din curte, la capitolul „NU” includem: deșeurile care pot fi reciclate și valorificate, pietrele și pământul, acele de seringă și deșeurile medicale, precum și deșeurile periculoase.

Cum se face colectarea separată în Timiș

Potrivit managerului Bogdan Contantinescu, în Județul Timiș, BRAI CATA SRL utilizează trei tipuri de recipiente pentru colectarea separată a deșeurilor din zonele 3 DETA și 4 FĂGET, astfel:

Pubelele galbene și sacul galben – pentru deșeurile reciclabile de tip: hârtie și carton, plastic, metal și lemn;

Detaliat, galben înseamnă: hârtii și tipărituri, cartoane, deșeuri din metal (doze de băuturi, cutii şi capace din aluminiu) și resturi plastice (pungi, flacoane de detergenți ori de săpun lichid, PET-uri pentru apă, suc, bere sau alte băuturi). De asemenea, în pubela galbena/sacul galben pot fi puse și paharele de iaurt și smântână, precum și ambalajele de tip tetrapak (cutii pentru lapte ori suc). Înainte de a fi depozitate in recipientul de colectare separată, ambalajele trebuie golite complet si clătite! Dopurile PET-urilor se scot ! Pentru a reduce volumul cantității deșeurilor de ambalaje depozitata, aceasta se pliază, se strivesc sau se turtesc!

Clopot verde – pentru deșeurile reciclabile din materiale de sticlă albă sau colorată, fără dopuri sau capace. De asemenea, nu este permis amestecul sticlei cu deșeuri din materiale de tip porțelan/ceramică;

Pubela neagră (120 sau 240 de litri) – pentru deșeuri reziduale precum: resturi de carne și pește, gătite sau proaspete; resturi de produse lactate (lapte, smântâna, brânză, iaurt, unt, frișcă); ouă întregi; grăsimi animale și uleiuri vegetale (în cazul în care nu se colectează separat); excremente ale animalelor de companie; scutece/tampoane; resturi vegetale din curte tratate cu pesticide; lemn tratat sau vopsit; conținutul sacului de la aspirator; mucuri de țigări; vesela din porțelan/sticla spartă, geamuri sparte, resturi de fructe și legume proaspete sau gătite; resturi de pâine și cereale; zaț de cafea/resturi de ceai; păr și blană; haine vechi din fibre naturale (lână, bumbac, mătase) mărunțite; coji de ouă; coji de nucă; cenușă de la sobe; rumeguș, fân și paie; resturi vegetale din curte (frunze, crengi și nuiele mărunțite, flori); plante de casa; ziare, hârtie și carton mărunțite, umede și murdare.

Deșeurile colectate de BRAI CATA SRL sunt transportate la centrele de colectare din Deta și, respectiv Făget.

Articolul precedentTimișoara va fi pentru patru zile capitala mobilei românești! Începe ExpoMobila
Articolul următor641 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore! În Timiș au fost confirmate 23 de noi îmbolnăviri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.