Alfred Simonis: USR şi PNL nu au reuşit să depăşească logica intereselor meschine de grup

Președintele PSD Timiș spune că USR şi PNL nu au reuşit să depăşească logica intereselor meschine de grupanunță. Chiar și așa, PSD va vota viceprimarul propus de USR, pentru a respecta practic voința timișorenilor, în urma votului din 27 septembrie.

”În ultimele săptămâni am făcut mai multe apeluri la responsabilitate adresate domnilor Nica şi Fritz. Le ceream să conştientizeze gravitatea situației sanitare şi economice cu care ne confruntăm. Le ceream să nu se mai bată pentru funcții, putere, influență.

Solicitările mele au fost în van, iar astăzi asistăm la un teatru absurd, ale cărui victime sunt timişorenii.

Azi vor fi votați viceprimarul sau viceprimarii, iar USR şi PNL nu au reuşit să depăşească logica intereselor meschine de grup.

Actuala pandemie este şi o provocare peste care putem trece dacă invățăm să fim mai uniți, mai solidari, mai aproape de cei pe care îi reprezentăm. USR a câştigat alegerile în Timişoara cu 13 consilieri locali, având nevoie de un singur vot pentru majoritatea necesară alegerii viceprimarului. Voința timişorenilor a fost ca USR să conduca municipiul in următorii 4 ani, iar PSD respectă acest lucru.

Vă anunț că reprezentanții PSD vor vota viceprimarul USR, ca un gest de responsabilitate şi de recunoaştere a rezultatului alegerilor. Țin să subliniez incă o dată că PSD Timiş nu participă la nicio negociere pentru majorități şi nu doreşte funcții în executiv. De asemenea, votul de azi nu este un cec în alb dat actualei administrații, ci un gest punctual, menit să deblocheze o criză creată de oameni politici mici, fără experieță şi cu orgolii mai mari decât capacitatea lor intelectuală.

Timişoara pe primul loc!”, transmite președintele PSD Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here