O singură zi ne mai desparte de primul spectacol din FEST Outodoor al FEST-FDR2019, eveniment organizat de Teatrul Național cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
Astfel, joi, 13 iunie, la ora 22 și vineri, 14 iunie, în Piața Victoriei, pe platoul din fața Teatrului Național, festivalul debutează cu Station, un spectacol al companiei de balet aerian Voalá (Spania), trupă cunoscută pe toate continentele pentru show-urile sale absolut ieșite din comun. Povestea e simplă: patru oameni de afaceri, serioși, scorțoși și foarte supărați, au pierdut trenul. Dar noaptea le transformă rutina într-un basm plin de magie, puțină confuzie și multă, infinit de multă poezie. Jocul cu gravitația, muzica live, beția înălțimilor fac din această comedie muzicală plină de sensibilitate și inedit un moment de rară frumusețe, cu coregrafii uluitoare și imagini de neuitat.
Următoarele două seri ale FEST Outodoor al FEST-FDR2019 sunt dedicate unei alte povești, spuse tot în aer, de artiștii de la eVenti Verticali. Astfel, compania italiană revine la Timișoara sâmbătă, 15 iunie și duminică, 16 iunie, tot de la ora 22, în fața Teatrului Național, cu un spectacol nou. Quadro e un vis împlinit. Visul de a dansa pe un zid aflat în plin zbor. Ca un creion ce dansează pe foaia alba de hârtie, dansul la verticală va umple acest spațiu de viață, de culoare și de măiestrie. O scenă dispusă vertical, suspendată la peste 25 de metri înălțime, Quadro reprezintă spațiul ireal în care evoluează patru dansatori cel puțin la fel de ireali.
În sfârșit, ultimele două reprezentații ale FEST Outdoor al FEST-FDR2019 aduc luni, 17 iunie și marți 18 iunie de la ora 22, în Piața Victoriei o companie poloneză de mare tradiție: Kto Theatre, cu unul dintre cele mai celebre titluri din repertoriul lor: The Fragrance of Time (Parfumul timpului), un spectacol care a călătorit în întreaga lume, cucerind inimile spectatorilor din Brazilia până în Tunisia, din Mexic până în Coreea de Sud cu poveștile sale, apropiate oricărei inimi, indiferent de țară, de vârstă sau statut social. The Fragrance of Time este o recreare teatrală a universului copilăriei. Personaje pline de culoare și situații, uneori amuzante, alteori terifiante, recompun universul acestui spectacol unic despre copiii și adolescenții dintotdeauna și despre adevăruri eterne ca frica, umilința, și, mai cu seamă, iubirea.