Reprezentanții Sindicatului de poliție Europol au transmis miercuri, 21 septembrie, într-o postare pe Facebook, faptul că la nivelul poliției rutiere ar fi fost declanșată o acțiune de intimidare a agenților rutieri care aplică avertismente.

Polițiștii rutieri ar fi fost trași la răspundere de către șef pentru avertismentele pe care le-au aplicat. Sindicatul susține că astfel ar fi determinați să aplice amenzi.

„În Poliția Română tocmai a fost declanșată o amplă acțiune de intimidare a polițiștilor rutieri care aplică „AVERTISMENT”. Este pentru prima dată când se admite, ÎN SCRIS, faptul că polițiștii sunt obligați să aplice amendă, indiferent de circumstanțe, cu afectarea gravă a independenței agentului constatator care este singurul în măsură să aprecieze asupra faptei constatate.

Șeful Brigăzii Autostrăzi din cadrul IGPR semnează o adresă prin care le cere polițiștilor rutieri de la nivelul acestei structuri, să „argumenteze” motivul pentru care au aplicat AVERTISMENTE într-un demers fără precedent de a-i determina, subliminal, să acorde doar amenzi. Mai rămâne doar să stabilească concret și „indicatorii de performanță cantitativi” sau în traducere liberă NORMA DE AMENZI.

Solicităm tuturor polițiștilor care lucrează la nivelul structurilor de Poliție Autostrăzi să nu dea curs acestei „mizerii” de adrese sau să consemneze în raport faptul că toate sancțiunile au fost aplicate cu respectarea OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.

Articolul precedentAccidentul de la miezul nopţii! Un om a fost rănit
Articolul următorCirculaţie deviată pe A1, între Timişoara şi Arad din cauza unui autotren în… flăcări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.